Iodul



Iodul

Descriere: Iodul este un nemetal, un halogen, ce se gaseste natural dizolvat in apa de mare, in alge marine si pestii care le consuma. Deoarece este un halogen se gaseste in special sub forma de sare: iodura si iodatul de sodiu. Sub forma pura, solida, are un aspect metaloid, iar vaporii sau sunt violeti. Se foloseste ca antiseptic si dezinfectant in infectii bacteriene si fungice, dizolvat in alcool, in apa: solutia Lugol, in unguente sub forma de iod povidona.  

Functii biologice:

-anticancer

-producerea hormonilor tiroidieni

-rol in crestere si dezvoltare

Iodul in organismul uman este captat majoritar de catre glanda tiroida si este folosit pentru a produce hormonii tiroidieni T3 si T4, cu rol reglator in metabolism. Acestia cresc metabolismul bazal (arderile), maresc productia de adrenalina, imbunatatesc functiile neuronale si cresc tensiunea arteriala.

Lipsa iodului in alimentatie conduce la o dezvoltare insuficienta fizica si intelectuala a copiilor (cretinism) si de aceea sarea de bucatarie din comert este iodata cu iodura de potasiu. Deficienta de iod la adulti produce hipotiroidie caracterizata prin gusa endemica, obezitate, lentoare, oboseala, iar in cazul femeilor poate duce la infertilitate datorita incapacitatii de a ovula. Lipsa iodului poate de asemenea sa duca la cancer tiroidian sau localizat in alte organe.

Iodul poate fi util in modificari fibrochistice ale sanului si pentru a preveni cancerul de san. De asemenea, ovulele cu iod povidona se utilizeaza pentru a trata vaginita.

In tratamentul, nu preventia, expunerii la radiatii, iodul functioneaza eliminand din tiroida iodul radioactiv, suprasaturand tiroida cu iod neradioactiv, eliminand riscul de cancer la tiroida. Acest lucru nu inseamna ca riscul de cancer a scazut in cazul celor expusi la radiatii. Prima masura este eliminarea particulelor radioactive de pe suprafata corpului, scotand hainele si spaland cu apa/sapun suprafata corpului. Refacerea maduvei osoase afectate se va face cu transfuzii, vitaminele si medicamentele necesare.

Doza zilnica recomandata: Doza zilnica recomandata de iod este de 150 micrograme. Dozele toxice apar la consumul zilnic de peste 1100 micrograme.

Contraindicatii: A nu se utiliza fara recomandarea medicului.