Ferul



Ferul

 

Descriere:  Al patrulea cel mai abundent element de pe suprafata pamantului, Ferul este folosit in industrie pentru obtinerea otelului si fontei, ce difera in functie de cantitatea de carbon continuta.

Functii biologice:

-antianemic

-rol in oxigenare

Ferul se gaseste in organismul uman in cea mai mare cantitate in sange legat de hemoglobina din globulele rosii (hematii), in mioglobina din muschi, avand rol de transportor de oxigen si in citocromul P450 din ficat, responsabil de metabolismul majoritatii medicamentelor.  La nivel celular, ferul este implicat in procese oxidative si in producerea de energie.

Ferul se foloseste in anemia feripriva, numai la recomandarea medicului, alaturi de Vitamina B12 si Acidul Folic. Simptomele anemiei sunt paloarea, oboseala, durerile de cap, ametelile. Absorbtia Ferului este marita cand aciditatea gastrica este mare si de aceea nu trebuie luate antiacide deoarece acestea vor scadea considerabil absorbtia Ferului. De asemenea, sucul de fructe, in special citrice, deoarece este bogat in acid citric si Vitamina C, poate creste absorbtia Ferului din alimentatie cu pana la 3 ori.

Surse alimentare: O foarte buna sursa de Fer este Ferul legat de hem ce se gaseste in produsele animale, precum ficatul, carnea, pestele. Ferul non hem se gaseste in surse vegetale precum legumele verzi precum broccoli, semintele, fasolea, tofu. Salata cu suc de lamaie este o buna sursa de Fer.   

Alimentele ce scad absorbtia Ferului sunt ciocolata, cafeaua, granele integrale datorita fibrelor si acidului fitic, oul, taninul din ceaiul de Menta sau cel Verde/Negru si mineralele precum Magneziul, Zincul si Calciul.

Doza zilnica recomandata: Doza zilnica recomandata pentru un adult este de 18mg. Dozele toxice sunt de 10 ori mai mari. 

Contraindicatii: Ferul, deoarece este un medicament, nu trebuie luat decat la recomandarea medicului specialist in urma investigatiilor efectuate. Ferul este contraindicat in alte tipuri de anemie decat cea feripriva si in hemosideroza. A se lua cu 2 ore inainte de alte medicamente datorita interactiilor potentiale (scaderii absorbtiei). Ferul poate produce constipatie sau diaree, in functie de pacient, deoarece se leaga de sulful din hidrogenul sulfurat din intestinul uman.