Omega 3



Vitamina F (Omega 3)

Descriere: Acizii grasi esentiali sunt grasimi polinesaturate ce se obtin exclusiv din alimentatie, iar acestia se impart in doua categorii: Acid Alfa Linolenic (ALA), din care se obtin acizii grasi Omega-3: Acidul DocosaHexanoic (DHA) si Acidul EicosaPentanoic (EPA) si Acidul Linolenic (AL) din care se obtin acizii grasi Omega 6, precum acidul arahidonic. Termenul de esential provine datorita faptului ca acestia sunt esentiali pentru cresterea si dezvoltarea organismului uman si nu pot fi obtinuti decat din alimentatie.

Functii: Vitamina F este responsabila pentru cresterea si dezvoltarea normala a organismului, pastrarea functiilor celulare normale, a sistemului imun, a mentinerii integritatii membranelor celulelor, a functiilor creierului, a producerii de hormoni.

Acizii grasi Omega 3 contribuie la buna functionare a inimii: previn riscul de ateroscleroza, infarct de miocard, accident vascular, boala coronara deoarece scad nivelul sangvin de trigliceride, scad tensiunea arteriala si previn formarea cheagurilor de sange. Sunt utile in boli precum varice sau hemoroizi deoarece imbunatatesc circulatia sangvina. Scad riscul de cancer de san, dar pot fi utili si in celelalte tipuri de cancer. Prezinta actiune antiinflamatoare si sunt utili in artrita reumatoida. In tulburarile neurologice pot fi utili deoarece pot intarzia aparitia anumitor boli precum boala Alzheimer sau Parkinson sau pot ameliora simptomele acestor boli, sunt utili in tratamentul depresiei si preventiei suicidului cauzat de aceasta deoarece favorizeaza transmisiile neuronale si buna functionare a materiei cenusii. Acizii grasi Omega 3 sunt utilizati in cazul unor tulburari neurologice infantile datorate unei dezvoltari deficitare precum ADHD-ul, autismul sau tulburarile de coordonare.   

Surse alimentare:  Vitamina F se gaseste in uleiul din peste, in special in pestele marin salbatic precum somonul, tonul, macroul, sardinele, heringul, ansoa, in algele marine si fructele de mare, dar si in unele uleiuri vegetale dintre care cea mai mare cantitate se gaseste in uleiul de in.

Deficiente in vitamina F: Deficientele in Vitamina F se traduc prin un sistem imunitar deficient, susceptibilitatea marita fata de infectii, tulburari cardiace, tulburari de comportament, tulburari de memorie, dermatita si vindecarea inceata a ranilor.  

Doza maxima admisa:  Doza zilnica recomandata de Omega 3 este de 1000mg EPA si DHA. O doza zilnica mai mare de 3g EPA si DHA poate mari riscul aparitiei reactiilor adverse in cazul celor susceptibili. In unele studii s-au folosit pana la 7g de acizi grasi Omega 3 zilnic fara a se observa reactii adverse.

Interactiuni cu medicamente si contraindicatii:  

A nu se utiliza de catre cei alergici la peste iar femeile gravide, lauze, cei sub tratament medicamentos sa se consulte cu medicul specialist inainte de a utiliza suplimente ce contin Omega 3. Pacientii vizati sunt cei care: folosesc beta-blocante pentru afectiunile cardiace, diabeticii, cei cu hipotiroidie, cei cu probleme hepatice sau pancreatice,  femeile sub tratament estrogenic, cei ce folosesc anticoagulante, cei ce folosesc diuretice.